Cum funcționează consultanța vocațională?

Cu ajutorul unui consultant vocational poți lua mai ușor o decizie despre viitorul tău, fie că e vorba să îți alegi profilul la liceu, facultatea la care să te înscrii sau domeniul de carieră spre care să te îndrepți. 

Pașii pe care ar trebui să îi urmezi în acest sens sunt foarte simpli: îți alegi consultantul, programezi o întâlnire cu el, susții testele SDS și BFQ după prima întâlnire cu consultantul și ții cont că în medie este nevoie de aproximativ 5 sesiuni de orientare vocațională. Dacă nu știi sigur dacă consultanța este pentru tine, poți rezerva o sesiune gratuită de probă.

Vei avea deci tot sprijinul necesar pentru ca alegerile tale să ți se potrivească. Știm cât de stresantă poate fi o alegere atât de importantă pentru viitorul tău, așa că suntem aici pentru tine.

Primul pas acum este să îți alegi consultantul din lista de mai jos.

Consultanții cu care lucrăm

Alina Cojocaru

COACH
150 lei/sesiune
650 lei/pachet (5 sesiuni)
Consilier Educativa

Alina Cojocaru

COACH
A găsi răspunsul potrivit la întrebarea „Ce carieră mi se potrivește?” e o călătorie frumoasă pe care am avut privilegiul să o fac alături de fiecare adolescent cu care am lucrat în ultimii 9 ani din rolul de consilier pentru studii în străinătate. E uimitor faptul că nu există un singur răspuns general valabil. E fascinant să fiu implicată activ în această descoperire și e de fiecare dată, un motiv în plus să fac această activitate. De ce coaching? Pentru că e un instrument puternic care te ajută să îți exprimi obiectivele. Coaching-ul se bazează pe a pune întrebări astfel încât tu să poți descoperi pașii următori pe cont propriu. Coachingul înseamnă ascultare eficientă si crearea unui spatiu în care cuvintele au sensul profund pe care îl simți.
Certificări: Coach (2021, ICF Core Competencies), Psiholog – Consilier vocațional (2012), GCDF (Global Career Development Facilitator, 2016) - certificare internațională pentru consultanța vocațională
Ani de experiență: 4
Consilier Educativa

Alexandra Pozderie

consultant vocațional
120 lei/sesiune
450 lei/pachet (5 sesiuni)
Consilier EDUCATIVA

Alexandra Pozderie

consultant vocațional
Lucrez cu tinerii din România de peste 5 ani, perioada în care am putut observa cât de importantă este consilierea în carieră pentru aceștia. Îmi place foarte mult ceea ce fac din prisma faptului că pot observa rezultate imediate și mai ales deoarece pot oferi sprijin și ghidare persoanelor cu care lucrez. Pe lângă activitatea din cadrul proiectului Opțiuni de Carieră, sunt HR Manager în cadrul unei companii multinaționale, fiind astfel aproape de piața muncii din România.  
Certificări: GCDF, 2016 (Global Career Development Facilitator) - certificare internațională pentru consultanța vocațională, Trainer
Ani de experiență: 5 ani
Consilier EDUCATIVA

Sînziana Medvețchi

consultant vocațional
120 lei/sesiune
450 lei/pachet (5 sesiuni)
consilier EDUCATIVA

Sînziana Medvețchi

consultant vocațional
Cum iei decizii bune pentru viitor? Eu cred că un proces de explorare vocațională care te va ajuta pe termen lung e cel care te reconectează cu ce vrei, ce știi, ce visezi – cu interesele, personalitatea, abilitățile tale minunate – și cu ce îți poate oferi lumea largă. Hai să construim drumul pentru mai departe strategic si exact cum ți se potrivește în acest moment!
Certificări: GCDF, 2016 (Global Career Development Facilitator) - certificare internațională pentru consultanța vocațională
Ani de experiență: 5 ani
consilier EDUCATIVA

Marta Temea

consultant vocațional
120 lei/sesiune
450 lei/pachet (5 sesiuni)
Consilier EDUCATIVA

Marta Temea

consultant vocațional
Procesul de orientare în carieră reprezintă cel mai bun moment pentru analiza propriei experiențe, a propriilor așteptări și pentru a pune întrebări dificile despre viitor. Mă bucur să pot fi alături de elevi în acest demers, prin prisma experienței din mai multe domenii de activitate.
Certificări: GCDF, 2016 (Global Career Development Facilitator) - certificare internațională pentru consultanța vocațională
Ani de experiență: 5 ani
Consilier EDUCATIVA

Ce spun beneficiarii

Programează o sesiune de orientare vocațională

Alege-ți consultantul, iar apoi programează-ți sesiunile de orientare vocațională aici.

Nu uita că, pentru un rezultat optim, o medie de 5 sesiuni de orientare este necesară. Stabilirea fiecărei sesiuni o poți face prin formularul de mai jos. 

De asemenea, este important ca dupâ prima întâlnire cu consultantul să ai rapoartele testelor vocaționale SDS și BFQ. Dacă nu le-ai susținut deja, le poți achiziționa din secțiunea Teste Vocaționale de mai sus.

Pentru a te programa, avem nevoie să te loghezi în contul tău (sau să îți creezi un cont, dacă încă nu ai unul).