Teste de carieră
Curs online înregistrat

Cum ajung Pilot de avion

„Doamnelor și domnilor, vă vorbește căpitanul!”

Aceasta este una din replicile pe care le auzim fie în filme (deseori în situații de urgență) sau uneori atunci când zburăm cu avionul către o destinație mai departe sau mai aproape de casă. De fapt, căpitanul ar mai degrabă titlul de Comandant de zbor, în timp ce persoana care îl însoțește în carlingă poartă titulatura de co-pilot, ambii însă au acreditarea de pilot! Pun pariu că nu știați asta, la fel cum nu știam nici noi, până nu ne-am întâlnit la o discuție despre Cum ajungi pilot de avion, alături de Comandantul Ciprian Matei și Co-pilotul Valentin Știrbăț, ambii piloți de linie la o companie aeriană română.

Cei doi ne-au împărtășit din experiența lor și ne-au dat câteva sugestii foarte utile despre cum putem să atingem acest obiectiv de carieră, însă amândoi ne-au spus același lucru (pe care de altfel l-am mai auzit și de la alți specialiști invitați de noi care ne-au povestit despre meseriile lor): profesia aceasta necesită dăruire, așa că e foarte important să fii convins(ă) că îți dorești acest lucru și că faci față provocărilor meseriei, inclusiv celor fizice și psihologice.

Ce studii poți urma

Ca să ajungi pilot de avion în România poți fie să urmezi o carieră militară (aplicând la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”), fie să urmezi o Școală de pilotaj din cele acreditate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cum este Școala Superioară de Aviație Civilă. Cursurile unei școli de pilotaj nu sunt cursuri universitare, sunt cursuri de formare profesională, ce conțin atât ore teoretice cât și practice, în funcție de tipul de licență pe care absolventul și-o dorește și de tipul de aparat de zbor pe care se va face practică. Aceste cursuri sunt contra-cost, iar sumele necesare a fi plătite pot ajunge și la câteva zeci de mii de euro. Există și alte școli de pilotaj în România, iar unele companii de zbor, inclusiv cele românești oferă și ele cursuri de licențiere (mai ieftine) cu obligația de a lucra ulterior în interiorul companiei aeriene la care ai realizat cursurile respective.

Licența obținută în cadrul unei școli de pilotaj nu îți garantează locul de muncă, mai mult decât atât ea expiră în doi ani, iar în acest interval, e nevoie să faci un anumit număr de ore de zbor pentru ca licența ta să fie ”activă”. Poți face aceste ore ca pilot voluntar sau poți să fii angajat de către deținători privați de avioane care au nevoie de piloți acreditați care să asigure transport de bunuri și persoane. Deci, după ce ai obținut această licență minimă, cu siguranță nu vei pilota un Boeing, dar cel mai probabil vei avea abilitățile de a pilota un avion cu o singură manșă, cum e Cessna.

Cum te poți pregăti suplimentar

Pregătirea profesională completă este destul de îndelungată, dacă vrei să ajungi pilot, iar numărul de ore de zbor (pregătire practică) crește dacă dorești să devii comandant de zbor. Ca să fii sigur(ă) că dorești să faci acest lucru, poți să experimentezi în cadrul Aeroclubului României, care organizează în fiecare an cursuri gratuite pentru tinerii cu vârste între 15 și 23 de ani.

În paralel, poți face desigur și cursuri universitare, sunt programe de Inginerie aeronautică atât în România cât și în străinătate care te pot ajuta să ai o carieră la sol, în domeniul aviației, iar aceasta îți poate oferi o calificare suplimentară atunci când ești în căutarea unui job. Pentru a face astfel de studii însă e nevoie de cunoștințe și pasiune în domeniul acesta al Ingineriei (Mate și Fizică – dacă ești la liceu!), însă acestea nu sunt obligatorii ca să devii pilot.

De ce ai nevoie ca să devii pilot

Pentru a deveni pilot, ai nevoie de o motivație puternică, de abilități bune de îndemânare și coordonare, o stare fizică bună și un calm și răbdare (învățat sau dobândit) pe măsură. Dacă motivația ta principală pentru care dorești să profesezi în acest domeniu este legată de călătorii, atunci e posibil ca aceasta să nu fie profesia potrivită decât dacă devii pilot pe curse aeriene foarte lungi care îți permit să faci și pauze între zboruri, însă dacă lucrezi la o companie care face preponderent curse interne sau pe distanțe mici, atunci e posibil ca seara să dormi în patul tău de acasă.

Partea bună este că, deși cheltuielile legate de licențiere sunt destul de mari, iar soluțiile de finanțare sunt fie să te împrumuți de la prieteni sau de la o instituție bancară, poți să amortizezi investiția făcută destul de repede, după ce obții o slujbă în domeniul acesta, deoarece salariul unui pilot pornește de la câteva mii de euro pe lună. Piața locurilor de muncă este destul de fluctuantă, așa că e dificil de estimat cât de repede vei găsi un loc de muncă după ce obții licența de pilot. Depinde foarte mult de motivația ta, de determinarea pe durata cursurilor, de abilitatea de a colabora cu un colg de carlingă și de flexiblitatea pentru a te reloca în diverse locații, în funcție de bazele aeriene ale companiei de zbor la care dorești să te angajezi.

Concluzie

Piloții invitați ne-au confirmat că aceasta este o carieră care merită efortul, pentru că nu se compară nimic cu bucuria unei aterizări reușite, însă ne-au reamintit că e nevoie de un plan bun pe termen lung, deoarece obiectivele pe care le ai la vârsta tânără se vor mai schimba atunci când vei ajunge să împletești obiectivele profesionale cu cele al familiei tale. Însă, recunoaștem că ne uităm cu admirație la echipa de zbor care se îmbarcă înaintea noastră în aeroport și că am răsuflat ușurați după un zbor mai dificil, unde siguranța proprie a fost în mâinile a doi oameni calmi care a fost instruiți să ducă pasărea metalică dintr-un capăt în celălalt al lumii.

Mult succes!

Programează o discuție cu un consultant

Alege-ți consultantul, iar apoi programează-ți sesiunile de orientare vocațională aici. Toate sesiunile au loc online, pe ZOOM.

Nu uita că, pentru un rezultat optim, o medie de 5 sesiuni de orientare este necesară. Stabilirea fiecărei sesiuni o poți face prin formularul de mai jos. Dacă nu știi sigur dacă consultanța este pentru tine, poți rezerva o sesiune gratuită de probă.

De asemenea, este important ca după prima întâlnire cu consultantul să ai rapoartele testelor vocaționale SDS și BFQ. Dacă nu le-ai susținut deja, le poți achiziționa din secțiunea Teste de Carieră de mai sus.

Pentru a te programa, avem nevoie să te loghezi în contul tău (sau să îți creezi un cont, dacă încă nu ai unul).