Credem că e destul de evident că în funcție de traseul ales poți avea una din următoarele profesii destul de specifice:
– Bucătar;
– Ajutor de bucătar;
– Chelner/ospătar;
– Patiser- cofetar;
– Barman;
– Tehnician în industria alimentară;
– Barista.
Salariul unui bucătar pornește de la aproximativ 2000 de lei salariu net (cel mai probabil al unui angajat fără prea multă experiență) și poate ajunge la până de 4 ori pe atât (8236 RON), conform datelor furnizate de Paylab România.
Un barman câștigă între 1500 și 3500 de lei, conform Paylab România, iar salariul este similar pentru cineva care lucrează pe o poziție de chelner/ospătar.
– Pasiune
– Atenție la detalii
– Rezistență fizică
– Reziliență
– Capacitate de a lucra în echipă
– Abilitatea de a organiza, planifica și gestiona activitățile
– Luare de decizii și delegare de sarcini.
Desigur că poți să mergi în diverse locuri să cunoști specialiști care deja lucrează în domeniu. Mai jos noi îți propunem o întâlnire virtuală cu trei dintre ei.
Loredan Filip (bucătar) se prezintă ca gastronom artizan în timp ce își urmează pasiunea pentru bucătărie. Pune foarte mult accent pe calitatea produselor preparate de ea și pe siguranța alimentară, dar și multă pasiune în ceea ce face. Și-a exersat pasiunea pe cele mai înalte culmi, la „două stele Michelin” și spune că deși este o meserie grea, bucuria reușitei merită tot efortul.
Adriano (Barman) pune atât de multă pasiune în creațiile sale încât devine un alchimist al gusturilor. Starea pe care o oferă prin cocktailurile pe care le prepară barmanul, este rezultatul senzațiilor resimțite prin diverse simțuri și prin păcălirea gusturilor clasice. Spune despre el că este un entertainer și că îi place să fie în centrul atenției într-un spectaculos one-man show.
Daniela Coman a devenit barista întâmplător, dar s-a îndrăgostit de meserie după ce a văzut cât de multă pasiune punea colega de serviciu și care era serviciul pe care ea îl furniza de fapt clienților. Și-a continuat pasiunea apoi și a învățat că prin cafea îi poți oferi omului o bucurie, un sfat sau un sprijin și îi poți schimba starea.
În România există licee tehnologice unde te poți specializa în diverse zone, dacă îți place partea culinară și dorești să furnizezi oamenilor experiențe „cu gust”. Pe unele dintre ele le vei găsi fie pe filiera Industrie Alimentară, fie în zona de Furnizare Servicii sau la Turism și alimentație. Depinde destul de mult de cum își organizează instituțiile de învățământ structura școlară.
Unele din specializări care te pot aduce mai aproape de a profesa în domeniu sunt:
– Tehnician în Gastronomie;
– Cofetar-patiser;
– Tehnician în industria alimentară;
– Bucătar;
– Ospatar (Chelner) Vanzator in Unitati de Alimentatie.
Ultimele două sunt specializări ale școlilor profesionale, acestea oferind de fapt doi ani de studiu de obicei la nivelul claselor a IX-a și a X-a, urmate de un examen de calificare profesională. Liceele tehnologice oferă specializări similare, dar cu durata de 4 ani, urmate de un exmen de specialitate și examenul de bacalaureat.
Poți deveni lucrător în acest domeniu și dacă urmezi cursuri de specialitate oferite direct de insituții acreditate (cursuri de bucătar, cursuri de bărmănie sau de ospătar, cursuri de preparare a cafelei), acestea durează mai puțin însă sunt contra-cost, în timp ce învățământul profesional/tehnologic este gratuit la noi în țară. Cursurile de acest tip pot fi organizate și de angajatori, eventual condiționate ca după finalizarea acestora tu să lucrezi o anumită periodă de timp în instituția respectivă.
Sunt și opțiuni universitare pentru a deveni un profesionist în domeniu și ele se regăsesc în ofertele universitare ale unor instituții de învățământ din străinătate.
Denumirea lor în limba engleză variază:
– Culinary Arts, Baking and Patisserie
– Culinary Science and Product Development
– Gastronomy
– Science and Culture of Gastronomy
– Food Science and Technology
Cursurile de licență se concentrează mai mult pe zona de Artă culinară, Gastronomie, Știința producerii alimentelor.
Unii angajatori acceptă și personal necalificat în domeniu, dar cel mai probabil vei fi plătit pe măsură. De obicei este nevoie de această diplomă de specializare (fie că ea vine după finalizarea unei școli profesionale, a unui liceu tehnologic sau a unui curs de formare profesională). Cel mai probabil va fi nevoie să faci practică în domeniu iar la început vei fi angajat pe o perioadă de probă, care nu ar trebui din punct de vedere legal să dureze mai mult de două săptămâni. Este un domeniu în care e nevoie de exersarea concretă a unor abilități, așa că e important să îți placă ce faci și să fii pregătit să investești timp și energie în specializarea ta. Nimeni nu s-a născut direct Masterchef.
Angajatorii vor fi din domeniul furnizării serviciilor de alimentație publică: restaurante, hoteluri, cafenele, cofetării sau alte instituții unde sunt produse alimente/băuturi (cantine, fabrici).
Mai întâi poți exersa acasă. În domeniul acesta e chiar important să faci acest lucru și e și posibil: poți găti, aranja masa „ca la restaurant” sau încerca (dacă ești major) să faci un cocktail urmărind o rețetă de pe internet. Așa poți afla dacă te temi să nu sară uleiul sau ce părere ai despre curățatul unui pește.
Te poți inspira și din online, emisiunile culinare sunt foarte populare și există canale speciale pentru cei pasionați de gătit. Poți urmări online Chefi celebri sau poate pe cineva de la nivel local.
Citește literatură de specialitate din domeniu (The World Atlas of Coffee, James Hoffman) sau mergi la cursuri simple de la nivel local (sunt branduri locale care oferă o experiență scurtă de acest tip, special pentru începători sau chiar bucătari celebri care fac asta în căutare de noi oameni pasionați și talentați).