La o facultate de acest tip, vei putea învăța despre comportamentul uman în cadrul grupurilor, inclusiv al grupurilor organizaționale și cum poți veni în sprijinul acestor, fie prin programe de sprijin pentru persoanele vulnerabile sau prin căutarea celor mai bune soluții la nivel individual și societal. E posibil să fie nevoie să analizezi inclusiv din punct de vedere statistic sau probabilistic un comportament sau altul.
În cadrul secțiilor de Sociologie și Asistență Socială poți studia, la nivel de licență:
– Sociologie
– Resurse umane
– Asistență socială.
La nivel de licență poți alege să studiezi:
– Sociologie
– Resurse umane
– Asistență socială
Iar în funcție de specializarea de la licență poți alege să faci un masterat pentru:
Sociologie/resurse umane:
– Antropologie, dezvoltare comunitară şi regională;
– Managementul resurselor umane;
– Devianță socială și criminalitate;
– Sociologia consumului și marketing;
– Sondaje de opinie, marketing și publicitate;
– Politici publice și management în administrația publică;
– Cercetare sociologică avansată.
Asistență socială
– Consiliere în asistența socială;
– Grupuri de risc și servicii sociale de suport;
– Managementul serviciilor sociale și de sănătate;
– Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri.
Dacă termini facultatea de sociologie/asistență socială/resurse umane, poți avea un job ca:
Conform Paylab, angajații din România care lucrează în domeniul științelor sociale câștigă astfel:
Credem că e important să deții cel puțin o parte din abilitățile următoare, pentru a putea profesa cu succes în acest domeniu. O parte le poți exersa încă din liceu, cu unele „te naști”, adică ai o naturalețe proprie în a le realiza, altele necesită exercițiu și învățare.
Ne-am bucura dacă ai face cunoștință cu Brene Brown, unul din cei mai cunoscuți și implicați oameni din domeniul acesta prin intermediul video-ului de aici.
Cea mai bună variantă ar fi să mergi la un liceu teoretic, pe profil științe sociale, deoarece vei studia intensiv materii precum logică, psihologie, filosofie, care te vor ajuta să înțelegi mai bine cum funcționează societatea, individul într-o societate și comportamentul uman, iar în plus vei învăța să ai o viziune onestă asupra constructelor sociale. Însă nu este o condiție obligatorie să înveți la acest profil la liceu. Dacă pe parcursul anilor de liceu simți că ai o înclinație să afli cât mai multe detalii despre cum funcționează societatea și cum se poziționează omul într-un construct social, atunci poți căuta resurse în mod individual și poți începe prin a studia materiile enumerate mai sus.
Principalele programe de studiu sunt:
Poți profesa în domeniul acesta doar pe baza diplomei de licență, există instituții publice din România unde sunt angajați lucrători sociali cu studii medii (fără studii universitare), dar nu am recomanda un astfel de traseu profesional, inclusiv din punct de vedere al salarizării.
Există un Colegiu al Asistenților Sociali din România unde poți deveni membru pe baza unei proceduri de înscriere, aceasta fiind o entitate de autorizare a profesioniștilor din domeniu, fiind recomandată acreditarea și înscrierea ca profesionist, dar nu obligatorie.
Ca sociolog sau specialist în resurse umane poți lucra doar pe baza diplomei de licență, deși cel mai probabil pozițiile pe care vei începe vor fi cele de junior sau asistent.
Având în vedere dinamica acestor specializări de studiu, absolvenții pot opta atât pentru un job în sectorul public, cât și în sectorul privat. De regulă, absolvenții care au studiat sociologie lucrează în diverse institute de cercetare sau departamente administrative, absolvenții de asistență socială lucrează în departamente administrative sau în ONG-uri, iar absolvenții de resurse umane își găsesc mai ușor un job în companii/organizații/corporații.
Cel mai important pentru acest domeniu este abilitatea ta de a interacționa cu cei din jur, de a veni în sprijinul lor, dar și de a înțelege niște tendințe generale ale populației de a reacționa sau de a se comporta în anumite situații, inclusiv în contexte critice.
Pentru a te putea pregăti pentru acest domeniu, e important să își exersezi abilitatea de a gândi strategic, de a vedea lucrurile în ansamblul lor, din punct de vedere sistemic. Pe parcursul liceului te-ar putea ajuta cunoștințele de istorie, dar și cele de psihologie, inclusiv de psihologie socială. Dacă studiezi sociologia la liceu cu atât mai bine pregătit vei fi.
Te-ar mai putea ajuta ceva cunoștințe de statistică sau de a înțelege cum să previzionezi anumite comportamente viitoare pe baza unor cunoștințe din prezent. Nu e obligatoriu să fii as la matematică, dar vor fi utile cunoștințele legate de medii, funcții, corelații și cauzalitate.