Auzim deseori în copilărie și, apoi, ca adulți că unele persoane afirma despre noi ca „avem personalitate”. De cele mai multe ori, această remarcă apare ca o concluzie la o reacție pe care o avem într-o situație dată. Astfel, ajungem să credem că dacă ne exprimăm o opine sau alegem alte soluții decât cele considerate a fi încadrate într-o limită indicată dăm dovadă de „personalitate”.
Cuvântul în sine vine din latinescul „persona” care înseamnă mască pe care o purta actorul. Cred că-ti dai seama că dacă scriem un articol pe tema aceasta, lucrurile sunt mai complexe decât atât.
Ce înseamnă totuși să ai personalitate?
Care tip de personalitate ești: A, B, C? Există numeroase teste de personalitate pe care le poți face, fiecare dintre acestea având un specific.
Iată două recomandări:
- BFQ îl găsești aici și e practic o baterie de teste care explorează în detaliu unde anume te încadrezi tu.
- 16PF pe care-l găsești aici și e o modalitate foarte interesantă de a afla ce tipologie ești.
Aceste teste îți vor da câteva detalii despre personalitatea ta, însă ele nu te definesc în totalitate. Personalitatea este fluidă și în continuă dezvoltare, iar dincolo de indiciile din teste despre cum funcționezi, la direcțiile pe care mergi, tu ești conducătorul.
Cum definim personalitatea
Ca manifestare exterioară, personalitatea înseamnă suma efectelor produse de o persoană prin ceea ce gândeşte şi face asupra mediului fizic şi socio-cultural. Această perspectivă este una sociologică prin care ne definim ca un ansamblu de statusuri şi roluri derivate din acestea.
Ca structură internă, personalitatea este privită ca o entitate ce are propria sa istorie şi existenţă. Așadar, ea e în interiorul nostru și ideal ar fi să o cunoaștem în detaliu astfel încât să ne putem sincroniza manifestările.
Personalitatea e ca un puzzle, fiecare piesă se adaugă la întreg pe măsură ce e descoperită. De aceea apelăm la ghizi în persoanele psihologilor, consilierilor sau coach-ului pentru a ne însoți în descoperirea și aprofundarea a cine suntem. Ei nu au răspunsul la această întrebare, ci doar ne oferă cadrul potrivit și instrumentele necesare pentru a-l găsi singuri.
Personalitate este formată din: temperament, aptitudini, caracter, afectivitate, motivație, gândire, memorie, limbaj și imaginație. Personalitatea ta este formată din toate cele de mai sus și încă o multitudine de alte caracteristici care te fac unic. Tot ce trebuie să faci este să te decizi să explorezi aceaste laturi care îți aparțin!
Aici, un consilier vocațional te poate însoți în această călătorie exploratorie și împreună puteți face matching-ul perfect între tipul de personalitate și abilitățile tale vocaționale.