Testimoniale

Mi-a plăcut faptul că am avut ocazia de a vorbi cu un consilier care chiar mi-a deschis ochii și m-a ajutat să mă îndrept către o facultate și automat către un job mai târziu. La prima sesiune eram destul de timid însă pe parcursul celorlalte ședințe, datorită consilierei, am inceput să mă simt foarte confortabil. Mi-a plăcut faptul că s-a adaptat la programul meu și că a fost dispusă,chiar și în afara ședințelor, să îmi răspundă la toate întrebările. Mi-a făcut o deosebită plăcere să-mi expun gândurile cuiva care a încercat să mă înțeleagă și care a fost dispus să mă ajute. Ca sa rezum tot ce mi-a plăcut la acest program de consiliere profesională, voi folosi următoarele cuvinte: punctualitate, implicare, relație de prietenie.
Alexandru, 17 ani
elev la COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL", București, 2019
În urma ședințelor am ieșit foarte câștigat. Am simțit că am crescut mult ca persoană și profesionist pe sectorul meu.
Mircea, 23 de ani
absolvent al Business Administration in International Facility Management Bachelor, Hanze University of Applied Sciences, Groningen; București, 2017
Mi-au plăcut mult testele, chiar au fost foarte interesante și m-au făcut să mă gândesc de două ori înainte să răspund. Mi-au plăcut discuțiile noastre pentru că am disecat fiecare lucru pe care nu îl înțelegeam atât de bine. Am fost foarte relaxată în discuțiile cu consilierul meu, ceea ce consider că este un lucru bun și mi-a făcut plăcere să ne vedem și să vorbim. Exercițiile cred că m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să descopăr anumite aspecte despre mine pe care nu le-am observat până acum. Totodată, m-a ajutat să înțeleg anumite lucruri și mi-a arătat o modalitate să pot să schimb, sau măcar să încerc, părțile negative ale personalității mele.
Laura, 16 ani
elevă la COLEGIUL NAȚIONAL "GHEORGHE ȘINCAI", București, 2017
Cel mai mult mi-a plăcut înțelegerea pe care mi-ați arătat-o. M-am simțit foarte bine în discuțiile cu dumneavoastră, întrucât am putut să mă exprim, să spun liber ceea ce gandesc. Discuțiile m-au ajutat cel mai mult să mă cunosc. Am descoperit o grămadă de lucruri care îmi vor fi folositoare pe viitor.
Beatrice, 18 ani
elevă la COLEGIUL NAȚIONAL "IULIA HAȘDEU", București, 2017
La întâlniri am aflat lucruri noi sau am clarificat lucruri deja cunoscute despre mine și personalitatea mea. Cred că discuțiile și exercițiile noastre m-au ajutat să îmi formez o imagine obiectivă despre mine. Totodată, această experiență m-a ajutat să îmi întăresc puțin încrederea în mine și vă mulțumesc pentru sprijinul și disponibilitatea dumneavoastră. Acest proces de consiliere a depășit așteptările mele. Nu credeam că persoana care mă va consilia va fi atât de răbdătoare și mereu amabilă.
Monica, 18 ani
elevă la COLEGIUL GERMAN "GOETHE", București, 2017
Chiar mi-a făcut plăcere să discutăm despre interesele și inclinațiile mele și cred că o astfel de ședință este esențială, nu numai pentru cineva care nu știe exact ce să facă mai departe pe plan profesional, dar și pentru persoanele care vor să afle mai mult despre ele însele sau doresc o validare a “dorințelor” lor. Acest test, însoțit de ședința de consiliere, a fost o confirmare că ceea ce îmi doresc se alineaza cu ceea ce pot să fac și a servit și ca motivare de a continua procesul de a aplica la medicină.
Bianca
elevă la COLEGIUL "COSTACHE NEGRUZZI" IAȘI, 2017
Datorită faptului că puteam să dau exemple și răspunsuri fără să mă rușinez, am simțit că sunt ascultată cu adevărat și că vrei să mă ajuți să mă înțeleg mai bine, nu să mă judeci. (...) Tema pentru acasă a fost foarte bine schematizată și cu întrebări punctuale care să mă poarte prin toate aspectele domeniului ales. Pot spune sincer că ultima tema a îndepărtat confuzia din mintea mea în legătură cu dreptul, iar exercițiile au fost un mod interactiv de a lua decizii pentru viitorul job.
Maria, 18 ani
elevă la COLEGIUL NAȚIONAL "MIHAI VITEAZUL", București, 2017

 Contactează un consultant

Ne poți suna la numărul de telefon 0758.818.162 de luni până vineri, intervalul 10 – 18 pentru a discuta cu unul dintre consultanţii noştri în carieră.

sau

Contactează-ne

Abonează-te la newsletterul nostru lunar